Trecutul Sibiului în Gloante si Ghiulele 1


Trecutul orasului Sibiu staruieste si azi în impozantele ziduri de aparare, în turnuri cu acoperisuri înalte, în arhive si biblioteci sau în traditia localnicilor. Chiar si unele cladiri si locuri înca mai pastreaza urme ale unor momente cheie din istoria orasului. Iata asadar doua locuri din Sibiu oras în care trecutul burgului de pe râul Sibiu se poate învata mai bine ca din manualele de istorie. Este cazul casei de pe Calea Poplacii, care a fost ciuruita de gloante în 1989 si bastionul Soldisch, din apropiera Strazii Alba Iulia, bastion care, din anul 1660 pâna în ziua de astazi are pastrate în zidurlile lui ghiulele de tun. „Nu vrem sa schimbam nimic, pentru ca sa nu uite lumea de revolutie”. Pe Calea Poplacii, la primele numere, aproape de spitalul de Fizioterapie, o casa vernil îti atrage atentia si te lasa cu gura cascata. Si aceasta, nu pentru ca prin curte misuna noua pisici de toate culorile si se joaca prin florile din gradina, ci pentru ca, pe fatada casei, în zona acoperisului, zeci de gauri simetrice soptesc ceva trecatorilor. Soptesc faptul ca ele sunt o parte din istoria recenta a orasului Sibiu. Ele sunt marturia vie, palpabila a Revolutiei petrecute în anul 1989. Acele gauri de gloante, vorbesc si azi de haosul, spaima, violenta, atentatele si erorile acelor zile ale lunii decembrie din 1989. Maria B. si cei doi copii ai sai a prins revolutia în aceasta casa din apropierea unitatii militare. Marturiseste ca nu stia, la fel ce majoritatea populatiei, ce se petrecea exact în oras în acea perioada; era un haos total: tinerii teribilisti aclamau pe strazi de dimineata pâna seara si nimeni nu dadea e explicatie clara la ceea ce se întâmpla.

Omul cu Tipografia în Spate 2


Toader a facut facultatea de inginerie, specializarea mecanica fina în Iasi A lucrat în Bârlad la fabrica unui italian, Fepa: „Toata lumea ma iubea, eram priceput si retras, dar într-o zi seful a primit ordin de la Elena Ceausescu sa ma dea afara. Si m-a dat”. Pâna la revolutie, toate usile i s-au închis: „Pentru ca m-am razvratit sistemului, pentru ca niciodata nu ziceam tovaras si numai domn, Elena Ceausescu a vrut sa faca din mine un borfas, ca sa nu am puterea sa ma razbun vreodata pe ea”. Vânzatorul ambulant al Sibiului are ochelari pe care îi poarta legati la camasa, un ceas de copil cât o ceapa, pe care îl tine prins într-o gaica a blugilor. O camasuta gri-transparenta (de câti ani este purtata) si o geaca de fâs verde si ponosita îl apara de frigul noptilor pe care le petrece sub cerul liber. Nici la adapostul de noapte nu mai merge, caci a fost deja de prea multe ori. Doarme mai nou pe treptele unei case de politist pentru ca: „acolo ma simt în siguranta, acolo nimeni nu ma ia la bataie”. De profesie inginer, de meserie vânzator ambulant oportunitatile de angajare s-au redus pe rând, iar Toader, a a luat-o pentru a nu stiu câta oara in viata sa de la inceput, de la capat...

Iar pentru ca într-un an fusese la practica la „Independenta” în timpul facultatii si i-a placut Sibiul, dupa revolutie a venit aici, unde spera ca nu va gasi asa „oameni încuiati la minte ca cei din Moldova. Am venit mai mult pentru sasi, ca îi simteam altfel”. A avut interviu la „Compa”, dar la al doilea interviu nu l-au mai chemat. Asa a ajuns un inginer sa vânda ziare. Vrea o locuinta sociala. De 20 de ani, s-a obisnuit cu meseria pe care o face. Nu îi este rusine cu ea, dar e dezamagit ca oamenii îl privesc cu ochi milosi, ca pe un cersetor. De „gura satului”, îsi tot cauta de lucru si în alte domenii. Dar de când cu aceasta „criza economica”... nimeni nu îl baga în seama pe omul care are doar o camasa. Ziarele pe care le cara Toader cu el sunt citite si de el cu mare atentie. Politica face parte din viata lui, cum sotiile fac parte din viata unor oameni obisnuiti. El s-a însurat cu doctrinele si se zbate sa le înteleaga si sa le tolereze. Nu are nevoie de mai mult. Poate doar de o locuinta stabila: „Iohannis ma cunoaste. Ne întâlnim des în Piata Mare. Mi-a tot promis o locuinta sociala si tot astept ziua aceea” zice vânzatorul ambulant cu foarte mult optimism asteptând acea zi fericita. Pâna atunci, va ramâne „omul cu tipografia în spate”, asa cum îl cunoaste lumea în Sibiu.

Omul cu Tipografia în Spate 1


Toader s-a împotrivit sistemului comunist si a suferit toata viata. Si acum se simte urmarit si se autocenzureaza de frica unor oameni. Toader a spus în anii ’70: „Presa ar trebui sa fie libera” si pentru cuvintele acestea a fost închis la Focsani. Acum, el vinde ziare în Sibiu, convins ca presa e libera, dar ca, din pacate, mai exista multi oameni comunisti la putere. Ieseanul Toader A. nu trece de 1.65 cm. Firav si putin cocosat de greutatea gentii de voiaj pe care o poarta zi de zi în spate, Toader ne ofera la primele ore ale diminetii ziare proaspete pe la interesectii. Sigur l-ai remarcat macar odata pe omul cu ziare pe cap. Toader îsi prezinta tacut oferta, foarte grijuliu si fara sa agreseze într-un fel sau altul oamenii. Culoarea rosie pentru masini se traduce pentru Toader cu „actiune”: se strecoara printre masini, si când vede un geam cum se da în jos, se apropie sa ofere ziarul. Dar nu pe gratis, ci cu aceeasi suma cu care l-ai gasi si la chioscurile de difuzare a presei. Toader are par grizonat si dinti micuti si rasfirati, care îl fac sa-si tina gura întredeschsia, ca si cum ar zâmbi tot timpul. Dar de multi ani, Toader nu are niciun motiv de bucurie. Viata i s-a înnecat departe de Sibiu, iar acum, ca o umbra traieste de pe o zi pe alta. „Elena Ceausescu a vrut sa faca din mine un borfas”.

A Patra Putere in Stat


Si ca sa scurtez urmarea, schema cinica ar arata cam asa: guvern alergat, santajat cu demisie unica si irepetabila si facut dinainte raspunzator de mortii care vor veni, el speriat, de moarte, procurat o parte, bani putini, vaccin scump, famelie mare; rumoare internationala, guverne rebele pisichere si neascultatoare, cercetatori "remuscati" si ciripitori fiindca stiu "cu ce se mananca" si cam vazura ei cum fu inaite si dupa, da’ nu de pandemica ci, inainte si dupa vaccine hot, pervers si cu "spirocheta" lunga; rumoare nationala, mamaliga desteapta care nu mai explodeaza (sic!), fabricat apoi vaccine aproape neaos la Cantacuzinii resuscitati anume pt. asta, mai bun-da’ tot rau, care suparat sefi vaccin vechi, da’ Zvoneru’ si raspandacii -descurcat ei cumva si mintit de-a dreptu’poporu’ cu televizoru’, poporu’ in sfarsit cedat nervos (da, da’ doar 1 mil. din 21,7 milioane! Sic!); fiindca murit un pic mic- mic, mic, mic, de grip’soara, cam 0,000.000.4 %, 98 de frati din 22 miloane (constatate prin autpopsie) ei, mai murit el si din altele, dar avura parte macar de mangaiere c-o sa scape, mai murira ei si de saracie si de inghet da pt asta nu s-a facut inca vaccine, si-un pic de "miscotacii" de prin spitale, da, da’ asta nu se pune... 

Nu se pune ca nu fu prevazut pe "ordinea de zi" numa’ ca suparat tare atunci popor la el si refuzat de tot panaceu, ca el, poporu’ ruman, care e tare’n soft, butonat si la net, nu numa la televizoare si la citit ziare; pe urma al’ de-a lu’ Canatcuzino hop si el cu "decesu", pentru a doua oara, tot de la vaccine, cica de la folosit expirate, eu cred ca de la nefolosit ce trebuia, fiin`ca pentru asta demiti un om, nu desfiintezi un institut; si pi-urma… Gata! Gata si cu rumanii astia rai si caposi dom’le ca nu te mai poti intelege cu ei, ca nu vor musca tete straina dar si nicio alta musca, ei bineee, atunci lasat pe el, poporu’ de tot fara muste, nici sa bazaie pe langa prunci asa, de-o imunizarea traditionala. Pai vedeti mai, n-ati vrut unul ieftin si mare, la anu’, o sa luati la daum-ping tot de la noi astia mai batranii care este mai intelepti, da’l facem made in ciaina ca sa fie mai multe si mici, mici de nu le vezi cu ochiu’ si nici cu telescopu’ si grabiti-va cu inscrierile, ca habar n-aveti ce v-asteapta! Un timp dupa revolutie, mai credeai intr-o anume etica a jurnalului, a celor mai multi dintre jurnalisti, si in mijloacele mass-media, intr-o anume deontologie profesionala, fiindca jurnalistii, "grei" erau inca grei, reporteri, redactori care dadeau o anumita tinuta si linie nu se lasau inca prostiti cu una cu doua. 

Mass-Media a Patra Putere


E ca un cod oficial nescris sau poate chiar scris, care tine de eficienta aplicarii masurilor de prim ajutor care trebuie date in asemenea cazuri: in primul rand a nu se crea panica; apoi a pregati populatia cu profesionalism, calm si siguranta, pentru impactul psihic, si in cele din urma interventia, dupa ce s-au luat toate masurile de siguranta, cu exactitate a.i. omul trebuie sa inteleaga si sa primeasca mesajul cu deplina constienta, nu irational, in panica, ca sa poata actiona in consencinta, asta ar fi ajutat. Indiferent ce s-ar fi intamplat pe urma. Numai in cazul unui bombardament iminent in urmatorul sfert de ora, sau daca am fi fost japonezi, in cazul anuntarii unui seism de mare magnitudine, lucrurile puteau fi prezentate cum s-a petrecut la noi: "bombardarea" cu informatie despre caracatita pandemica si nr. victimelor facut in celelalte tari, pandemie care ne va cuprinde si pe noi, si acest lucru anuntat cu mult inainte, (mult prea) preventiv, fara nicio nesiguranta. Anuntarea zilnica pe fiecare program de stiri, cu unele mici exceptii, in fiecare timp de reclama, in presa, pe strazi, la metrou, in fiecare zi timp de doua, trei luni si peste toate, o singura portavoce pregnanta, cea a primului om al Sanatatii, cu oferta picata "din cer" a panaceului pandemiei, vaccinul X, fara de care...

Despre Mass-Media


Poate ca azi, o parte descusuta din mine ar fi vrut sa se dea luminii acestei primaveri care aproape si-a castigat dreptul la descompunere, dar atat de altfel. As fi vrut sa enunt clipa scanteii aurii din ochii aplecati ai trecatorilor, supta inconstient de pe fata stralucitoare a baltilor, fractiunea aceea de binefacere din lucirea perfida care disimuleaza gropile, simboluri ale nesatioasei bezne a drumului. Da, desigur, si a asfalturilor. Poate as fi vrut sa va fac sa printati in corpul vostru emotional si reticent izbucnirile sincere de ras, depresurizante ca si injuraturile pe fata, prieteneste, neplacate de nicio ciuda ascunsa, de niciun stress al luptei pentru concurenta, ale soferilor de taxi, iesiti acum in haine pe langa masinile prin dreptul carora trec in fiecare zi. Poate as fi vrut sa descriu bucuria muta care ma inunda cand vad pervazul aproape pustiu al geamului de la bucatarie, cu toate firimiturile lui. Vrabiile si porumba gri nu ma mai viziteaza atat de des fiindca nu mai sunt hamesite. Acum, "pervazul" viu al pamantului le striga, oferindu-li-se.

Sau poate ca as fi vrut partii celei mai egoiste din mine, sa-i desenez o usa pe tavanul incaperii unde-o tin claustrata, fara geamuri si usa, ca macar sa aiba la ce visa, iar visand sa aspire, iar aspirand si neprimind sa se-nalte dincolo de ea. Dar tuturor acestora aproape ca nu le mai ramane nicio insemnatate in fata celeilalte parti pe care o am, dar n-o detin, si care, le poate fauri pe toate acestea impreuna. Tot auzind vorbindu-se de gripa porcina oriunde m-as fi dus si orice as fi ascultat, pe toate posturile cu unele mici exceptii, la toate stirile, pe strada, pe ecranele cu reclame, la metrou mi-am spus: ceva nu este in regula, si asta, nu este doar gripa porcina. Stiu ca atunci cand sunt evenimente sau fenomene neobisnuite, negative, care prezinta un pericol cu grad mare de risc pentru om, politica oricarei oficialitati raspunzatoare de gestionarea a lor este ca aceea de la bordul unui avion in aer, sau ca aceea de la bordul unei nave in larg.