Clasa politica Veche


E-adevarat, pe-atunci "prostia" nu valora cateva zeci de mii de euro si chiar suta de mii, daca nu si mai mult, fiindca televiziunile nu erau inca poprite integral de interesele capitalurilor titulare, capitalurile poate inca nu erau bine inregimentate politic, sau daca erau nu existau divergente atat de mari intre ele si interesul public, cel putin nu atat de vizibil, iar asta, fiindca resursele indigene, economico–industriale si cele strategice nu fusesera inca terminate (vandute, pe nimic si mare parte desfiintate si transformate in spatii de inchiriat, aproape mai nimic rentabilizat), politica nu era inca inseuata la caii de rasa straina care conteaza, impura sau pura nu mai conteaza ca interesul i-a asimilat, iar caii care conteaza nu-si cunosteau inca bine vizitiul fiindca umbla mascat si-nca mai umbla, dar foarte putin. Cum spuneam, lucrurile nu "se asezasera" inca, nu functiona atat de pe fata principul de care am mai amintit "qui prodest" in privinta stirilor si a informatiilor cu "greutate"generala. Acum insa, nu prea mai gasesti in interfata directa cu publicul mare, decat "selectiuni" de jurnalisti, de redactori, de reporteri fazi si prelucrati, de ziare si de emisiuni aservite: banului si influentei politice aferente posturilor...

Pana la a abdica de la propriile principii, de cele mai multe ori aservite unui interes ocult (in sens de necunoscut) cu stiinta sau din nestiinta (desi acest segment ar fi trebuit sa cunoasca realitatile mai bine decat oricare altul). In timp ce "soldatii" mass-mediei daruiti trup si suflet aflarii cu acuratete a samburelui nascator sunt trimisi "pe front" sau in penultimile linii ale iesirii la rampa atat la ziare cat si in televiziuni si radio, cu "ranitele" in spate si solda minima de "apa", cei mai "nervosi" insa, dar goi pe dinauntru si deci far constiinta profesionala, de-aceea periculosi, compromitandu-se ca profesionisti devin dependenti de posturile avute, si respectiv, politic, ajungand sa trambiteze in prim-planuri "un crez" profesional manufacturist, asmutindu-si uneori pornirile cele mai joase, spre a se automotiva, in aplicarea cat mai bine cu putinta, a politicii "firmei", a ziarului sau emisiunii pe care il/o deservesc, uitand ca ceea ce primesc in schimb ca plata, poate avea valoarea celor 30 de arginti: stirea devenita marfa in sine, iar ochii creduli ai omului de care se profita, atributul circumstantial al ei. Uitand ca si cand n-ar fi existat vreodata, pentru cine si pentru ce exista aceste profesii si pe cine ar trebui de fapt sa reprezinte si sa serveasca, uitand ca ei pot deveni jucatori la ruleta masluita a istoriei trecutului sau viitorului.