Urletul de Inghet al Timpului


Imi aminteste de mine, cel care cred ca am fost. Rade mult si-si acopera ochii crezand ca se ascunde, sa-l caut cu degetele pe sub hainele in miniatura, sa-l ridic deasupra capului, sa-i para ca e stapanul lumii. Ma striga cu timbrul indulcit de fragezimea putinilor ani pe care-i are si nu-mi reproseaza nimic, nu stie ca durerea inseamna mai mult decat o zgarietura ingirijita de mama. E lipsit de aparare pentru ca nimeni nu-i vrea raul si se bucura de putinele cuvinte pe care le stie. Dimineata am vrut sa-l vad si am implorat ingaduinta femeii care a cerut sa-l vad doar de doua ori pe luna. A acceptat, simplu, lasandu-mi impresia ca astepta sa ajung in stadiul asta de disperare paterna, neputincios in fata drepturilor sale. A stat langa mine dupa mult timp despartiti, m-a lasat sa intru in casa care pana nu demult era a noastra. In toata existenta ei am simtit prezenta unui singur barbat, unul de aproape 2 ani care zambeste ca mine si doarme cu o masina de plus in brate. Am baut o cafea tacuti, absorbiti de teama unor vorbe care ar fi putut insemna prea mult sau prea putin. As fi dorit sa-mi spuna ca-i lipsesc, sa nu ma lase sa vad asta doar in lucrurile mele ramase intacte, neatinse de despartirea noastra.

Ca unui strain mi-a povestit viata de zi cu zi a fiului nostru, caruia ii spune pana si din priviri sufletul meu. Pentru mine nu a gasit niciun cuvant sa-mi picure in auzul surzit de asteptare. Mi-am dorit sa nu mai plec, sa nu aud din strada urletul de inghet al timpului preschimbat din toamna umeda. Mi-a pus in brate motivul pentru care se trezeste dimineata si a asteptat rezemata de tocul usii sa-i spun ca-l iubesc, sa auda cum mi se ineaca glasul in obrazul lui moale, parfumat de fericirea necunoasterii. Mi-am tarat apoi catre ea plumbul cimentat greoi in picioarele tot mai nesigure si i-am imobilizat refuzul cu mainile, am strivit ranchiuna de pe buzele inclestate mecanic si inconstient. Am sarutat-o cum poate n-am simtit niciodata s-o fac, mi-am lasat durerea in carnea umerilor ei si urmele degetelor pe bratele albite de goana sangelui inapoi spre inima. Da, am plecat plangand si daca n-ar fi fost nimeni in jurul meu as fi cazut, m-as fi ranit intentionat in taisul pietrelor care niciodata nu pot simti.

Vechea Putere in Stat 3


Dar daca doar vi se pare ca-i asa? Si de fapt voi nu mai sunteti voi ci altceva, un produs. Un produs cu un trup mai rasfatat, cu copii mai rasfatati, mai putin ingrijorati de ziua de maine, care oricum nu stii ce-ti rezerva, poate mai multumiti in sinea voastra, dar nu, mai fericiti. Daca maine, nu veti mai avea parte de toate astea si veti sta la rand cu toti ceilalti impreuna, spre a fi "inregimentati" cu constiinte, cu trupuri cu tot, voi sau copiii vostri de catre altii, la randul lor "proaspeti", pentru a vi se arata prin manipulare ca vi se acorda "dreptul la unica acceptare", in numele cererii si ofertei, a raitingului, (astea in cel mai bun caz), in numele altor concepte pe care nu le discut acum, doar o sa mentionez unul dintre ele, in numele "protectiei" de care va fi... o nevoie tot mai mare? Toate acestea nu vor fi posibile fara voi! Iata crezul care ar trebui sa va calauzeasca domnilor jurnalisti, reporteri, etc. Vreti sa intrati in cartile de istorie? Ati avut, dar ati ratat aceasta ocazie dar n-o pierdeti pe urmatoarea fiindca o veti mai avea! Treziti-va oameni buni, reculegeti-va, dati-va demisiile de la "bine" si luati-o de la Capat! Voi nu sunteti acestia! Iar pentru inceput... incepeti cu Adevarul. O sa fiti cu-adevarat fericiti pentru ca veti fi intregi!