Omul cu Tipografia în Spate 2


Toader a facut facultatea de inginerie, specializarea mecanica fina în Iasi A lucrat în Bârlad la fabrica unui italian, Fepa: „Toata lumea ma iubea, eram priceput si retras, dar într-o zi seful a primit ordin de la Elena Ceausescu sa ma dea afara. Si m-a dat”. Pâna la revolutie, toate usile i s-au închis: „Pentru ca m-am razvratit sistemului, pentru ca niciodata nu ziceam tovaras si numai domn, Elena Ceausescu a vrut sa faca din mine un borfas, ca sa nu am puterea sa ma razbun vreodata pe ea”. Vânzatorul ambulant al Sibiului are ochelari pe care îi poarta legati la camasa, un ceas de copil cât o ceapa, pe care îl tine prins într-o gaica a blugilor. O camasuta gri-transparenta (de câti ani este purtata) si o geaca de fâs verde si ponosita îl apara de frigul noptilor pe care le petrece sub cerul liber. Nici la adapostul de noapte nu mai merge, caci a fost deja de prea multe ori. Doarme mai nou pe treptele unei case de politist pentru ca: „acolo ma simt în siguranta, acolo nimeni nu ma ia la bataie”. De profesie inginer, de meserie vânzator ambulant oportunitatile de angajare s-au redus pe rând, iar Toader, a a luat-o pentru a nu stiu câta oara in viata sa de la inceput, de la capat...

Iar pentru ca într-un an fusese la practica la „Independenta” în timpul facultatii si i-a placut Sibiul, dupa revolutie a venit aici, unde spera ca nu va gasi asa „oameni încuiati la minte ca cei din Moldova. Am venit mai mult pentru sasi, ca îi simteam altfel”. A avut interviu la „Compa”, dar la al doilea interviu nu l-au mai chemat. Asa a ajuns un inginer sa vânda ziare. Vrea o locuinta sociala. De 20 de ani, s-a obisnuit cu meseria pe care o face. Nu îi este rusine cu ea, dar e dezamagit ca oamenii îl privesc cu ochi milosi, ca pe un cersetor. De „gura satului”, îsi tot cauta de lucru si în alte domenii. Dar de când cu aceasta „criza economica”... nimeni nu îl baga în seama pe omul care are doar o camasa. Ziarele pe care le cara Toader cu el sunt citite si de el cu mare atentie. Politica face parte din viata lui, cum sotiile fac parte din viata unor oameni obisnuiti. El s-a însurat cu doctrinele si se zbate sa le înteleaga si sa le tolereze. Nu are nevoie de mai mult. Poate doar de o locuinta stabila: „Iohannis ma cunoaste. Ne întâlnim des în Piata Mare. Mi-a tot promis o locuinta sociala si tot astept ziua aceea” zice vânzatorul ambulant cu foarte mult optimism asteptând acea zi fericita. Pâna atunci, va ramâne „omul cu tipografia în spate”, asa cum îl cunoaste lumea în Sibiu.